Sfârşitul de săptămână mi l-am petrecut într-un colţ de rai, la poalele munţilor, într-o comună ce se numeşte Secăria din jud.Prahova. Timpul acolo parcă stă în loc şi dacă nu aş fi văzut câteva maşini aş fi crezut că stă de secole. Oamenii simpli îşi văd de treburile lor, îşi hrănesc animalele, îşi îngrijesc gospodăriile şi mai vorbesc una alta de politică pe uliţe sau la birtul din centru. Ce NATO, ce UE, ce scut anti-rachetă, ce criză economică?...oamenii ăştia trăiesc în lumea lor, exact ca în mitul peşterii. Avera lor este vaca şi calul, ce o să le facă statul o să le taie un picior, o să meargă carul în 3 roţi ca să le ia 25%, iar bucuriile lor sunt legate tot de muncă, să le dea Dumnezeu ploaie să le rodească pământul, să le dea Dumnezeu sănătate să poată ara, semăna şi secera. La ţară criză a fost întotdeauna dar omul a înţeles că doar prin sudoarea muncii lui poate supravieţui...să fim serioşi dacă a fi ţăran ar fi o meserie atunci, pe bune, 99% dintre ţărani ar trebui pensionaţi pe caz de boală de la 40-50 de ani. Ei nu iau spor de aplecat, stat în curent, mediu toxic, ploaie, vânt sau limbi străine, pe când omul secolului 21, orăşeanul capitalist, vrea spor de toxicitate că a călcat în rahatul câinelui de companie, sau mai ştiu eu pentru ce.

       Laptele băut de la ţâţa vacii şi brânza proaspătă scoasă din butoi, liniştea tulburată doar de freamătul frunzelor sau a picăturilor de ploaie mi-au dat putere să sper şi să cred că sunt şi alte lucruri în viaţă mai importante şi mai frumoase decât crize, accidente, averi şi proteste.

Eu nu te deranjez, tu de ce mă deranjezi?

       Eu sunt de principiul dacă nu te deranjez nici tu nu văd de ce să o faci. Asta mi se întâmplă des mai ales în trafic. Când am venit prima dată în Bucureşti nu ştiam decât drumul până la metrou la Titan, metroul până la Universitate şi înapoi. Apoi am crescut şi am venit cu maşina, un Olcit din 1989, care nici măcar nu era al meu. Ei de atunci,  deşi între timp am schimbat maşina, am continuat să-mi dezvolt vocabularul de cuvinte obscene, format din cele mai stranii combinaţii de cine, cum şi în cine. Condusul în Bucureşti este ca o aventură în care regulile se schimbă de la o zi la alta, de la o intersecţie la alta şi în funcţie de câţi taximetrişti sunt în trafic. 

      De exemplu ieri când am vrut să ies de pe străduţa mea şi să plec cuminte spre Dristor dinspre Grigorescu. Trec maşinile ce veneau dispre intersecţia aflată la 100 m de mine şi văd ultima maşină că semnalizează dreapta, înseamnă că vrea să intre pe strada de pe care eu ies, aşa că las maşina să alunece foarte uşor în ideea că imediat ce virează să plec şi eu. Da de unde, era o tipă la volan care m-a claxonat ca să-mi atragă atenţia şi a continuat să meargă mai departe. Ok zic, poate vroia să oprească imediat după intersecţia cu strada mea. Am plecat şi după vreo' 150 m a oprit pe dreapta, cred că se rătăcise. Trebuie să mărturisesc că sunt misogin la volan dar în acelaşi timp apreciez femeile care au curaj să conducă în Bucureşti. Nu este deloc uşor şi le înţeleg, ele când erau mici se jucau şotronul şi cu păpuşile pe când băieţii cu maşinuţele şi cu "sania" cu rulmenţi.

       Seara când mă întorc acasă pe acelaşi bulevard dar pe celălalt sens de mers, un idiot de se credea pe circuitul de la Monte Carlo tăia benzile şi frâna obligându-i pe toţi ceilalţi să-l ferească şi să se ferească. A ajuns la semafor odată cu mine şi faţă de ceilalţi cât putea să câştige o maşină, două. Când am ajuns în dreptul lui am înţeles filosofia lui de a conduce. Răspunsul se afla pe toată partea dreaptă a maşinii care suferise avarii minore de la evidentele tamponări uşoare. Înţeleg să te mai şi grăbeşti dar de ce mă obligi pe mine să am grijă şi de tine, adică să te feresc de greşelile tale. Din partea mea poţi să zbori şi să mergi pe 2 roţi numai nu mă deranja pe mine.

       Cu tot misoginismul meu, explicat mai devreme, prefer o femeie care îşi ia mai multe măsuri de siguranţă decât un dobitoc inconştient care se crede cocoş că a câştigat un metru în plus la semafor, după ce nu el i-a ocolit pe ceilalţi ci ceilalţi l-au evitat pe el.

Inima Copiilor

       Ştiu de Asociaţia Inima Copiilor de câţiva ani de zile şi nu din mass-media ci pentru că acolo din fericire sunt oameni cu suflet mare pe care am şi plăcerea să-i cunosc. Spun cu suflet mare nu pentru că aş vrea neapărat să-i laud dar numai ideea de a te gândi să înfiinţezi un ONG care să se dedice problemelor cardiace ale copiilor din România te caracterizează astfel. Am aflat că sunt mulţi copii cu probleme de inimă şi până nu s-au făcut demersuri de către această asociaţie prin strângere de fonduri şi aducerea unor specialişti din Italia care să pună bazele unui proiect serios la Cluj, aceştia nu aveau nicio şansă în ţara noastră, operaţiile costând câteva zeci de mii de euro, poate chiar sute, şi nu puteau fi efectuate decât în străinătate. 

       Acum lucrurile s-au schimbat şi trebuie să se schimbe în continuare, pentru că ajutorul din partea statului nu va fi niciodată de ajuns, trebuie şi noi să punem umărul ca cei cu nevoi să poată avea aproape şansa de a trăi. Împreună cu mai mulţi colegi şi prieteni am donat 2% din veniturile noastre în speranţa că puţin cu puţin, chiar dacă nu va fi suficient, măcar vom ajuta să aducem visul şi speranţa mai aproape. 

       Scopul asociaţiei acum este de a creea un departament în Bucureşti şi de a mări şansele celor mici de aici şi din apropiere la o viaţă normală. Nimic nu se compară cu sentimentul că ai făcut o faptă bună şi că prin tine cineva are o speranţă în plus, aşa că îi îndemn pe cei care pot ajuta ca proiectul să se finalizeze să nu ezite şi să ia atitudine.

Of, of...măi,măi

Ia uite ce butonam televizorul şi am descoperit minunea. Pe Taraf Tv, nici nu ştiam că am aşa ceva în grila de programe, cânta Florin Salam. Nu m-aş fi oprit dacă nu vedeam cum plâng oamenii pe lângă el şi am vrut să văd ce e jalea asta. Omu' le zicea din suflet pentru mame şi taţi, duşmani şi fraţi şi nu doar aşa oricum ci cu patos mare de murea lumea...uite că îmi şi dă o lacrimă când îmi aduc aminte. 

http://www.youtube.com/watch?v=qyi70ug7cYk

Am şi eu o întrebare: Oamenii ăia au luat bani să plângă, au dat cu fum în platou ori cu piper că nu mai înţeleg nimic? Cât de imbecil să fii să plângi la o melodie ca asta sau de fapt până unde poate merge prostia omenească numai să iasă emisiunea bine?

De ce nu ne lasă firmele de cablu să ne alegem singuri grila de programe şi să nu mai plătim toate imbecilităţile unor analfabeţi? Eu nu vreau DDTV, OTV, TARAF şi alte posturi de genul ăsta, nu vreau 80 de canale doar 30, de ce să plătesc pentru ele?

Probabil pentru că nimic nu este făcut pentru individ doar pentru mase...

Pensionarii şi Băsescu

Ce imagini dure putem vedea la televizor dar în acelaşi timp puţin nostime. Pensionarii încearcă să pătrundă în Palatul Cotroceni, unde Băsescu probabil că doarme, iar jandarmii îi opresc. Îmi imaginez ce dialog poate fi între un pensionar şi un jandarm în condiţiile în care amândoi sunt afectaţi de măsurile anticriză propuse de Guvernul României. Când vor protesta şi cei din Poliţie, jumătate va manifesta cealaltă jumătate îi va păzi şi a doua zi rolurile se inversează. Azi contest legea, mâine apăr legea. Ceva nu este normal...

...

        Să trăiţi bine!!! Acesta era sloganul Atotputernicului, Comandant Suprem, Căpitan de România şi niciodată Preşedinte, în 2004, când românii primeau iluzii, când românii au crezut că vom intra în rândul lumii, că viaţa ni se va schimba în mai bine. 

        Acum în 2010 românii nu doar că nu mai au iluzii dar nici perfuzii nu vor mai primi, manualele le vom moşteni de la fraţii mai mari la fel ca pe vremea lui Ceauşescu, iar statutul social pentru mulţi va fi cel de sclav al unui sistem care lucrează împotriva cetăţeanului indiferent că este bugetar sau particular.

        Până acum un an era mândru Guvernul că intră bani în ţară de la românii ce lucrează afară şi cum ei ridică România şi ajută la modernizarea ei...aş vrea să ştiu ce o să le spună primul-ministru părinţilor care işi sacrifică viaţa, familia şi sănătatea despre faptul că banii lor sunt puţini şi că vor trebui să muncească mai mult şi să trimită mai mulţi bani (pe care dacă nu-i confiscă) să poată copiii şi cei rămaşi aici să plătească întreţinerea, lumina şi gazele.

       Asta nu e criza mondială ci în viziunea mea este prostia, neputinţa şi lăcomia celor care au avut putere de decizie în ultimii 2 ani de zile. Mă gândesc că în imbecilitatea lor de a face rost de bani vor mări taxele şi accizele la pâine, apă şi nu mai ştiu eu ce, şi le vor micşora la arme, bijuterii şi yahturi ca să ne apucăm de haiducie sau să ne eliminăm singuri.