Lugu lugu

       Fără Zahăr reuşeşte după mult timp să ma facă să râd în timp ce le fredonez versurile. Melodie plină de umor, clişee româneşti şi accente moldoveneşti.
        Vorbeşti murdar cu zâmbetul pe buze.

Fredonare plăcută         Fără Zahăr - Lugu, lugu

Uite surpriza...nu e surpriza

           Le-am comandat săptămâna trecută, părinţilor, bilete la concertul de Crăciun a' lu' Bănică. Îşi doreau să meargă şi ei într-un an să-l vadă live, fiind încântaţi de show-ul prezentat la tv, aşa că am zis să le facem o surpriză şi le-am comandat de pe un site de specialitate. Am scotocit pe acolo locurile rămase să fie cât mai bune şi am reuşit să le achit online după mai multe încercări (făceam haz de necaz cum ar fi fost să mă trezesc fară niciun ban pe card şi cu o duzină de bilete). Pentru că nu au un birou de unde să le ridici personal, m-am gândit că dacă e surpriză atunci să i le trimit acasă şi când vor vedea că primesc un plic în care sunt două bilete la concertul mult dorit se vor bucura. Ştiind că este tot timpul cineva acasă nu-mi făceam griji în privinţa livrării aşa că am lăsat doar numărul meu de telefon de contact.

          Au trecut două zile şi mă sună pe la ora 11 un tip de la firma de curierat că a ajuns acasă şi nu răspunde nimeni. Păi nu era frumos să anunţi şi dumneata că ajungi într-o oră sau o jumătate de oră? Stai să dau un telefon să vedem care este problema. Îi sun pe ai mei, erau şi ei plecaţi ca oamenii gospodari de oraş de provincie să facă nişte cumpărături. Îl sun pe tip înapoi şi il rog ori să aştepte 5-10 minute că o să vină cineva ori să revină mai târziu... am greşit... am dat drumul bestiei din el, parcă am turnat picătura ce i-a umplut paharul...ce să aştepte că el nu aşteaptă, o să plece şi o să returneze biletele, că el a venit şi nu e vina lui că nu este nimeni acasă.

        Stai omule să ne înţelegem că am plătit acest serviciu pe care îl faci, în afară de preţul biletelor şi crede-mă că nu mi se pare deloc o sumă modică, iar tu apari aşa neanunţat. Dacă aş fi avut măcar data în care ajung biletele aş fi organizat altfel dar aşa ce să facem să stăm toată ziua în casă cu ochii pe geam şi să tresărim de fiecare dată când trece cineva prin faţa porţii?...

         Un idiot cu mintea îngustă care se potriveşte perfect tipologiei angajatului român. El nu realiza că este reprezentatul unei firme şi dacă returna biletele scopul nu era îndeplinit. Din banii de livrare era şi dobitocul plătit şi dacă nu ar mai livra firma ar da faliment şi el şi-ar căuta un nou job. Dacă era caniculă sau ploua îl mai înţelegeam dar chiar nu cred că murea dacă aştepta 5 minute.

         Până am terminat de vorbit cu el la telefon au venit ai mei şi au luat biletele iar surpriza rămâne pe altădată, cu altă firmă se pare.

         Mă întreb dacă poţi face surprize în România de genul trimis flori sau o cutie cu bomboane cu un bileţel  în care iţi exprimi gânduri personale? Primeşte ciulini şi o cutie cu pietricele iar gândurile tale sunt subiect de bancuri pe net. Asta dacă se oboseşte să ţi le predea personal sau le găseşti pe preş în faţa uşii.

Roxette 30 mai 2011

         Când eram şi eu copil şi mi-au cumpărat ai mei o combina muzicală prin '93 sau '94, am fugit repede la "magazinul" cu casete şi mi-am cumpărat o copie jegoasă a albumului "Tourism" şi de atunci pot apune că sunt cu adevărat fanul lor. Am strâns de-a lungul anilor albumele lor, unele originale înainte de apariţia mp3-ului, şi mi-am dorit mereu să merg la un concert al lor dar în România nu a fost niciodată posibil iar afară accesul era cam greu.  Nici ei nu mai credeau că vor reveni vreodată pe scenă după ce Marie Fredriksson a descoperit în 2002 că are cancer dar pentru că niciodată să nu spui niciodată, şi pentru că minuni se mai întâplă uite că pe 30 mai 2011, Roxette concertează în România la Zone Arena. Bineînţeles că mi-am luat deja bilet încă de luni de când s-au pus în vanzare şi le spun fanilor de gen să se grăbeascăcă, e bătaie mai ceva decât la concertele lui Bănică de Crăciun.

          Nu sunt MJ sau Madonna ori nu ştiu ce trupă de rock dar pentru cei ce apreciază muzica lor este un eveniment special.

http://www.youtube.com/watch?v=LlVI7ZNiFlI

Maşina...

          În ultimele luni mi-am dat seama ce înseamnă tehnologia şi cum suntem dependenţi de ea. Să o luăm cu începutul, mai întâi mi s-a stricat maşina, automobilul. Groaznic...încet, încet am rămas fără detergent de rufe, detergent de spălat vase, apă plată la faimoasele pet-uri de 5,6,10 litri. Haosul deja incepea să se instaleze. A continuat cu deodorantul, cu gustarea de dimineaţă, gustarea de film, de meci, de după...ştiţi voi.

           Nu mi-am imaginat niciodată că fără maşină pot fi atât de imobil şi că hârtia igienică e atât de grea şi voluminoasă. Nu poţi merge acasă din hipermarket cu autobuzul sau metroul cu hârtia igienică la subraţ, cu bidonul de apă într-o mână şi punga sau pungile (dacă nu te duci singur) în cealaltă. Nu faci asta aşa că iei un taxi în care nu mai poţi să le îndeşi aşa cum făceai în maşina ta şi încerci să le organizezi. Aiurea până ajungi acasă toate sunt împrăştiate şi te trezeşti în faţa scării că salamul este peste odorizantul de wc şi cartofii peste pâine. Nu mai poţi face două drumuri la maşină că ţi-e lene şi deja taximetristul are botu' pus că sub instalaţia de gpl sunt cartofii mei plini de pământ.

             Eee şi ajuns în casă te relaxezi cu gândul că pentru câteva zile poţi sta liniştit urmând ca a doua zi să mai dai un telefon la service poate e gata maşina.

           

             Acum mi s-a stricat maşina...de spălat. Dumnezeule după ce că spăl oricum când am o cantitate suficientă de rufe murdare, adică vreo două coşuri pline, (pentru că nu poţi băga două tricouri se strică maşina) cu timpul am ajuns ca "şifonierul" meu să fie întins prin baie. Baia este plină de haine iar şifonierul gol. Şi la maşinile de spălat e ca la automobil, nicio excepţie în privinţa meşterului.

              Am chemat joia trecută o firmă pricepută să vadă ce probleme sunt. Au venit doi tipi au constatat şi ei ce bănuiam eu că rulmentul este stricat.

              Nu vi-l putem schimba aici că aveţi o maşină deosebită, cuva este nu ştiu cum şi trebuie să luăm maşina la atelier. Au spus că o aduc vineri. Vineri m-au sunat că nu au semeringul aşa că o vor aduce luni. Luni nu am putut eu aşa că a venit maşina marţi. Bucuros, o primesc ca pe un vechi prieten pe care nu l-am mai întâlnit de mult. Îi facem o probă că se învârte şi gata.

               Gata pe dracu că vine scumpa mea soţie şi începe că lipseşte nu ştiu ce plastic în care se pune balsamul, că face un zgomot ciudat şi, colac peste pupăză, curge apă din ea. Cum să nu înnebuneşti dar mai mult cum să reacţionezi? I-am sunat, le-am explicat au venit miercuri şi au luat maşina...iar. Azi trebuie să vină maşina şi m-au sunat că nu au verificat cum trebuie data trecută şi că rezistenţa este arsă şi trebuie schimbată. După ce am plătit 300 de lei pentru rulment acum mai dau 80 de lei şi pe rezistenţă.

              

              Aşa că am ajuns încă o dată să îmi dau seama că şi tehnologia asta are limitele ei şi preţul pe măsură. Oare "Albalux"-ul mamei făcea atâtea figuri?

       De asta este internetul fascinant, pentru că poţi împărtăşi multe cu oameni necunoscuţi, dar cu care să ai în comun idei, gânduri şi chiar vise. În timp ce căutam ceva pe goagăl am găsit din întâmplare un articol pe o temă oarecum sensibilă pentru unii şi anume nunta sau mai exact despre organizarea uneia. Mi se pare foarte tare şi recunosc că împărtăşesc câteva din ideile autorului.

Acesta este link-ul. Vă urez lectură plăcută!

http://www.arhiblog.ro/2009/09/ce-sa-nu-faci-cand-te-insori.html 

Prietenii

            Prietenii! O categorie a speciei umane în care încrederea este principala componentă a existenţei sale şi spun asta înainte de a mă fi uitat de curiozitate prin dex să văd cum definesc minţile luminate acest cuvânt. După o scurtă lecturare pe net am rămas la asta:

PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. şi f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecţiune deosebită, bazată pe încredere şi stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) priétin, -ă s. m. şi f.] – Din sl. prijatelĩ.  

            Dacă ar fi să judec după această definiţie înseamnă că amicii mei tocmai s-au redus la degetele unei singure mâini şi mi-e mult mai uşor să o găsesc pe Elodia decât un prieten.

              După mine prietenia înseamnă mai mult decât împărtăşirea unor idei perverse, a bătutului cu piciorul a aceleiaşi mingi sau faptul că ne povestim lucruri intime. Pentru mine prietenia înseamnă că dacă am o bucurie, eşti pe lista celor cu care vreau să o împărtăşesc imediat, dacă am rămas cu maşina în pană să fii pe lista celor pe care să-i sun să vină să mă ia şi dacă am un eveniment important să fii alături de mine, nu să o zgudui aiurea că mă-ta e la ciclu şi nu are cine să se ducă să-i ia tampoane sau că prietena prietenei verişoarei tale bune a născut şi nu are cine să stea cu copilu'.

              Că vreau să fim prieteni este un act de voinţă şi de mic am zis că imi voi alege prietenii şi nu ei pe mine. Un principiu mic dar care aduce beneficii. Nu te fereşte de jigodii şi profitori dar reduce numărul lor.

               

       Sfârşitul de săptămână mi l-am petrecut într-un colţ de rai, la poalele munţilor, într-o comună ce se numeşte Secăria din jud.Prahova. Timpul acolo parcă stă în loc şi dacă nu aş fi văzut câteva maşini aş fi crezut că stă de secole. Oamenii simpli îşi văd de treburile lor, îşi hrănesc animalele, îşi îngrijesc gospodăriile şi mai vorbesc una alta de politică pe uliţe sau la birtul din centru. Ce NATO, ce UE, ce scut anti-rachetă, ce criză economică?...oamenii ăştia trăiesc în lumea lor, exact ca în mitul peşterii. Avera lor este vaca şi calul, ce o să le facă statul o să le taie un picior, o să meargă carul în 3 roţi ca să le ia 25%, iar bucuriile lor sunt legate tot de muncă, să le dea Dumnezeu ploaie să le rodească pământul, să le dea Dumnezeu sănătate să poată ara, semăna şi secera. La ţară criză a fost întotdeauna dar omul a înţeles că doar prin sudoarea muncii lui poate supravieţui...să fim serioşi dacă a fi ţăran ar fi o meserie atunci, pe bune, 99% dintre ţărani ar trebui pensionaţi pe caz de boală de la 40-50 de ani. Ei nu iau spor de aplecat, stat în curent, mediu toxic, ploaie, vânt sau limbi străine, pe când omul secolului 21, orăşeanul capitalist, vrea spor de toxicitate că a călcat în rahatul câinelui de companie, sau mai ştiu eu pentru ce.

       Laptele băut de la ţâţa vacii şi brânza proaspătă scoasă din butoi, liniştea tulburată doar de freamătul frunzelor sau a picăturilor de ploaie mi-au dat putere să sper şi să cred că sunt şi alte lucruri în viaţă mai importante şi mai frumoase decât crize, accidente, averi şi proteste.

Eu nu te deranjez, tu de ce mă deranjezi?

       Eu sunt de principiul dacă nu te deranjez nici tu nu văd de ce să o faci. Asta mi se întâmplă des mai ales în trafic. Când am venit prima dată în Bucureşti nu ştiam decât drumul până la metrou la Titan, metroul până la Universitate şi înapoi. Apoi am crescut şi am venit cu maşina, un Olcit din 1989, care nici măcar nu era al meu. Ei de atunci,  deşi între timp am schimbat maşina, am continuat să-mi dezvolt vocabularul de cuvinte obscene, format din cele mai stranii combinaţii de cine, cum şi în cine. Condusul în Bucureşti este ca o aventură în care regulile se schimbă de la o zi la alta, de la o intersecţie la alta şi în funcţie de câţi taximetrişti sunt în trafic. 

      De exemplu ieri când am vrut să ies de pe străduţa mea şi să plec cuminte spre Dristor dinspre Grigorescu. Trec maşinile ce veneau dispre intersecţia aflată la 100 m de mine şi văd ultima maşină că semnalizează dreapta, înseamnă că vrea să intre pe strada de pe care eu ies, aşa că las maşina să alunece foarte uşor în ideea că imediat ce virează să plec şi eu. Da de unde, era o tipă la volan care m-a claxonat ca să-mi atragă atenţia şi a continuat să meargă mai departe. Ok zic, poate vroia să oprească imediat după intersecţia cu strada mea. Am plecat şi după vreo' 150 m a oprit pe dreapta, cred că se rătăcise. Trebuie să mărturisesc că sunt misogin la volan dar în acelaşi timp apreciez femeile care au curaj să conducă în Bucureşti. Nu este deloc uşor şi le înţeleg, ele când erau mici se jucau şotronul şi cu păpuşile pe când băieţii cu maşinuţele şi cu "sania" cu rulmenţi.

       Seara când mă întorc acasă pe acelaşi bulevard dar pe celălalt sens de mers, un idiot de se credea pe circuitul de la Monte Carlo tăia benzile şi frâna obligându-i pe toţi ceilalţi să-l ferească şi să se ferească. A ajuns la semafor odată cu mine şi faţă de ceilalţi cât putea să câştige o maşină, două. Când am ajuns în dreptul lui am înţeles filosofia lui de a conduce. Răspunsul se afla pe toată partea dreaptă a maşinii care suferise avarii minore de la evidentele tamponări uşoare. Înţeleg să te mai şi grăbeşti dar de ce mă obligi pe mine să am grijă şi de tine, adică să te feresc de greşelile tale. Din partea mea poţi să zbori şi să mergi pe 2 roţi numai nu mă deranja pe mine.

       Cu tot misoginismul meu, explicat mai devreme, prefer o femeie care îşi ia mai multe măsuri de siguranţă decât un dobitoc inconştient care se crede cocoş că a câştigat un metru în plus la semafor, după ce nu el i-a ocolit pe ceilalţi ci ceilalţi l-au evitat pe el.

Inima Copiilor

       Ştiu de Asociaţia Inima Copiilor de câţiva ani de zile şi nu din mass-media ci pentru că acolo din fericire sunt oameni cu suflet mare pe care am şi plăcerea să-i cunosc. Spun cu suflet mare nu pentru că aş vrea neapărat să-i laud dar numai ideea de a te gândi să înfiinţezi un ONG care să se dedice problemelor cardiace ale copiilor din România te caracterizează astfel. Am aflat că sunt mulţi copii cu probleme de inimă şi până nu s-au făcut demersuri de către această asociaţie prin strângere de fonduri şi aducerea unor specialişti din Italia care să pună bazele unui proiect serios la Cluj, aceştia nu aveau nicio şansă în ţara noastră, operaţiile costând câteva zeci de mii de euro, poate chiar sute, şi nu puteau fi efectuate decât în străinătate. 

       Acum lucrurile s-au schimbat şi trebuie să se schimbe în continuare, pentru că ajutorul din partea statului nu va fi niciodată de ajuns, trebuie şi noi să punem umărul ca cei cu nevoi să poată avea aproape şansa de a trăi. Împreună cu mai mulţi colegi şi prieteni am donat 2% din veniturile noastre în speranţa că puţin cu puţin, chiar dacă nu va fi suficient, măcar vom ajuta să aducem visul şi speranţa mai aproape. 

       Scopul asociaţiei acum este de a creea un departament în Bucureşti şi de a mări şansele celor mici de aici şi din apropiere la o viaţă normală. Nimic nu se compară cu sentimentul că ai făcut o faptă bună şi că prin tine cineva are o speranţă în plus, aşa că îi îndemn pe cei care pot ajuta ca proiectul să se finalizeze să nu ezite şi să ia atitudine.

Of, of...măi,măi

Ia uite ce butonam televizorul şi am descoperit minunea. Pe Taraf Tv, nici nu ştiam că am aşa ceva în grila de programe, cânta Florin Salam. Nu m-aş fi oprit dacă nu vedeam cum plâng oamenii pe lângă el şi am vrut să văd ce e jalea asta. Omu' le zicea din suflet pentru mame şi taţi, duşmani şi fraţi şi nu doar aşa oricum ci cu patos mare de murea lumea...uite că îmi şi dă o lacrimă când îmi aduc aminte. 

http://www.youtube.com/watch?v=qyi70ug7cYk

Am şi eu o întrebare: Oamenii ăia au luat bani să plângă, au dat cu fum în platou ori cu piper că nu mai înţeleg nimic? Cât de imbecil să fii să plângi la o melodie ca asta sau de fapt până unde poate merge prostia omenească numai să iasă emisiunea bine?

De ce nu ne lasă firmele de cablu să ne alegem singuri grila de programe şi să nu mai plătim toate imbecilităţile unor analfabeţi? Eu nu vreau DDTV, OTV, TARAF şi alte posturi de genul ăsta, nu vreau 80 de canale doar 30, de ce să plătesc pentru ele?

Probabil pentru că nimic nu este făcut pentru individ doar pentru mase...

Pensionarii şi Băsescu

Ce imagini dure putem vedea la televizor dar în acelaşi timp puţin nostime. Pensionarii încearcă să pătrundă în Palatul Cotroceni, unde Băsescu probabil că doarme, iar jandarmii îi opresc. Îmi imaginez ce dialog poate fi între un pensionar şi un jandarm în condiţiile în care amândoi sunt afectaţi de măsurile anticriză propuse de Guvernul României. Când vor protesta şi cei din Poliţie, jumătate va manifesta cealaltă jumătate îi va păzi şi a doua zi rolurile se inversează. Azi contest legea, mâine apăr legea. Ceva nu este normal...

...

        Să trăiţi bine!!! Acesta era sloganul Atotputernicului, Comandant Suprem, Căpitan de România şi niciodată Preşedinte, în 2004, când românii primeau iluzii, când românii au crezut că vom intra în rândul lumii, că viaţa ni se va schimba în mai bine. 

        Acum în 2010 românii nu doar că nu mai au iluzii dar nici perfuzii nu vor mai primi, manualele le vom moşteni de la fraţii mai mari la fel ca pe vremea lui Ceauşescu, iar statutul social pentru mulţi va fi cel de sclav al unui sistem care lucrează împotriva cetăţeanului indiferent că este bugetar sau particular.

        Până acum un an era mândru Guvernul că intră bani în ţară de la românii ce lucrează afară şi cum ei ridică România şi ajută la modernizarea ei...aş vrea să ştiu ce o să le spună primul-ministru părinţilor care işi sacrifică viaţa, familia şi sănătatea despre faptul că banii lor sunt puţini şi că vor trebui să muncească mai mult şi să trimită mai mulţi bani (pe care dacă nu-i confiscă) să poată copiii şi cei rămaşi aici să plătească întreţinerea, lumina şi gazele.

       Asta nu e criza mondială ci în viziunea mea este prostia, neputinţa şi lăcomia celor care au avut putere de decizie în ultimii 2 ani de zile. Mă gândesc că în imbecilitatea lor de a face rost de bani vor mări taxele şi accizele la pâine, apă şi nu mai ştiu eu ce, şi le vor micşora la arme, bijuterii şi yahturi ca să ne apucăm de haiducie sau să ne eliminăm singuri.

Să mâncăm...dacă avem ce

Am fost la meci (Urziceni-Liverpool) şi după ce m-am bucurat o juma de oră, m-a plouat o oră şi m-am supărat 5 minute am plecat cu amicii să bem o bere şi să mâncăm ceva. Ne-am oprit la vestitul "LA MAMA" (piaţa Alba Iulia) unde am dat fiecare comanda de bere şi ceva de mâncare. Eu mi-am luat ciorbă de burtă, după ploaie aveam chef, şi ni s-a spus că durează 20 de minute pentru nu ştiu ce comandase cineva. Am zis atunci să ne aducă la toţi odată comanda. Am dezbătut drumul până la stadion (groaznic), atmosfera (drăguţă), lumea (mai civilazată decât la meciurile Stelei), jucătorii (ai lor mai buni decât ai noştri), până când vine omu' şi aduce comenzile tuturor mai puţin a mea - Nu mai avem carne, numai zeamă! ...WTF? Dacă vreţi zeamă fără carne, ştiţi unii mai cer doar zeamă fără carne, dacă doriţi vă putem servi.

Băi nene, deci a venit să-mi spună asta după 20 de minute şi după ce tuturor le adusese comanda iar el insista să mănânc doar zeama. M-am uitat în jur să nu fiu la camera ascunsă, la boiling point ceva de genul. Nici nu ştiam cum să reacţionez. L-am rugat să nu mai insiste că e penibil şi să ia smântâna şi tacâmurile că nu am ce să mănânc cu ele (pe alea le-a adus). Am rămas că doar nu se ridicau toţi de la masă pentru un idiot şi ne simţeam şi bine, aşa că am mai luat o bere şi am mâncat o şaorma pe drumul spre casă. Bineînţeles că am plătit cu cardul şi bacşişul o să-l ia de acolo :))

E a doua oară când plec dezamăgit de la restaurantul ăsta şi culmea din locaţii diferite. Clientul nostru, stăpânul nostru este un vis în Românica noastră.

Pe voi ce vă enervează sau ce v-a enervat într-un restaurant?

PS       Pe mine m-au mai enervat cei de la Caru cu Bere că săptămâna trecută am făcut rezervare şi au ajuns câţiva prieteni înaintea mea, am fost condus la masă la etaj unde erau o parte iar peste drum altă parte. Am plecat cei puţini la cealaltă masă şi după ce s-a strâns grupul la vreo 20 de minute a venit şeful de sală că să ne mută că am facut 2 rezervări.

Marele Circ

A început circul şi nu mă refer la "Marele Circ", campionatul de Formula 1, ci la "fotbal" Liga 1. Nici nu s-a terminat prima etapă şi deja au început bălăcărelile, jignirile, suspiciunile şi, după cum zic unii, hoţiile. Nici fotbalul nu mai este ce era odată, când pasiunile erau altele, când exista iubirea pentru echipa favorită şi nu ura pentru celelalte echipe, când invidia şi gelozia au adus performanţa anilor '80 şi nu lanţurile peste picioare date ziariştilor sau cărămizile aruncate, nu "În gura presei", ci în gura jandarmilor.

De ce nu vrem să acceptăm că şi în ţările civilizate comportamentul suporterilor este "controlat" prin legi aspre care, culmea, se şi aplică. Au şi ei teribiliştii lor, au şi ei fanatici dar la ei aceştia sunt ţinuţi sub control şi pe cât posibil marginalizaţi chiar şi de societate. 

Jucăm în mocirlă pentru că oamenii care conduc fotbalul stau în limuzine, pentru că visul jucătorului român nu este să câştige cupa mondială ci cât mai mulţi bani, nerealizând că banii vor veni odată cu performanţa.

Norocul nostru este democraţia care ne permite acum televiziunea privată şi firma de cablu prin intermediul cărora putem viziona un meci din campionatul Spaniei, Angliei sau Italiei unde miza este un trofeu şi nu prima de joc, unde spectacolul are altă măsură şi fotbalul este fotbal.

Îmi aduc aminte de meciurile jucate de România la Campionatul Mondial din 1994 când mă trezea tatăl meu la 3 sau 4 dimineaţa să le vedem şi emoţiile câteodată mă copleşeau, iar jucătorii erau idoli. La meciul cu Suedia când eram conduşi cu 1-0 mă rugam să egalăm iar la sfărşit am plâns pentru că eram un copil care trăia un vis...şi faţă de cei care acum se bucură la un meci din Liga 1 sau că văd la Bucureşti o echipă mare ce ne bate de ne sună apa-n cap, am avut ocazia să fiu şi mândru că sunt român, din acest punct de vedere.

În speranţa că Urziceni este puţin din scânteia care aprinde speranţa voi fi pe Ghencea, joi, să-i încurajez şi să văd un jucător pe care îl admir Steven Gerard.

Să plângem râzând

Cine încă nu ştie că şcoala românească a luat-o razna iată încă o dovadă...
O profesoară loveşte un poliţist iar acesta ripostează. O idee la care ar trebui reflectat mai mult, şi să ne dăm seama că societatea românească este bolnavă, de la educatorul care trebuie să deschidă mintea copilului, să-l înveţe valorile morale şi să-i ofere educaţia pe care un părinte nu poate, până la poliţistul care trebuie să ne asigure securitatea, siguranţa şi protecţia. Dacă angajările nu s-ar mai face pe principiul PCR (pile, cunoştinţe şi relaţii), dacă evaluările ar fi corecte şi ar fi eliminaţi cei necalificaţi şi dacă ar exista o societate civilă solidă care să ia atitudine atunci am fi şi noi în rândul ţărilor civilizate şi nu ne-am mai "gudura" pe lângă cei mari ca o "virgină" care îşi arată curul primului venit.
Eu unul nu cred că ne vom reveni curând, pentru că nu avem cu cine.
Văzând clipul nici nu ştiu dacă e de râs sau de plâns (mesajul sigur e de plâns).

A da sau a nu da...bacşiş!?

Aseară am ieşit la o pizza şi o bere cu nişte prieteni şi pentru a ne aduce aminte de vremurile studenţiei când nu aveam de niciunele dar nu ne lipsea nimic, am zis să mergem în Regie, mai precis în Max. Atmosfera obişnuită acolo, pizza aceeaşi, lumea la fel relaxată şi plină de viaţă, semn că pentru majoritatea sesiunea s-a încheiat...
Toate bune şi frumoase până m-am dus să achit nota. M-am oferit eu să achit pentru că nu aveam bani decât pe card, aşa că m-am deplasat uşurel către casă şi m-am aşezat în spatele unui tip de vreo 40 de ani, care plătea tot cu cardul şi insista să i se încarce nota de plată cu 5 lei pentru a-i lăsa bacşiş celei (celui) care l-a servit.
Am crezut că nu înţeleg dar discuţia continua...casiera că nu poate marca 5 lei pentru bacşiş iar omul că vrea să lase şi el 5 "bănuţi". Un dialog al surzilor.
Eu nu am reuşit să înţeleg insistenţa omului pentru un bacşiş amărât care dacă l-ar fi lăsat, ar fi ajuns în contul bancar al firmei şi nu scria pe extrasul de cont - 5 lei bacşiş Gigel. Chestia asta este foarte prost înţeleasă la noi şi am ajuns să dăm bacşiş celui care ne spală maşina deşi niciodată nu şterge pragurile, celui care ne spală parbrizul la benzinărie dar nu şterge benzina care a căzut pe lângă gura rezervorului, poştaşului că aduce factura deşi e plătit să facă asta şi multe alte exemple.
În Franţa, unde am fost de cele mai multe ori, totul se plăteşte cu cardul bancar şi nimeni nu lasă bacşiş (mă refer la oamneii obişnuiţi şi în situaţii obişnuite). Facturile de curent, gaze, telefon mobil se plătesc din contul pe care l-ai declarat când ai încheiat contractul fără comisioane şi alte lucuri ascunse. Şi ca să nu mai zic că în lumea civilizată şi dacă plăteşti cash tot îţi dau restul până la ultimul cent cu toate că nu îţi iei nimic cu el.
La Praga în schimb pe unde am mâncat bacşişul era inclus în nota de plată. Scria frumos în josul chitanţei 8%  TIP.
Sunt împotriva bacşişului dat oricui, oriunde, pentru că el trebuie să fie o recunoştinţă a clientului pentru modul în care i s-a oferit un serviciu.
Las bacşiş când consider că merită iar când nu, scot frumos cardul şi plătesc. Mi se pare soluţia cea mai bună şi mai puţin ostentativă decât să plătesc cash şi să nu las nimic.

Valentine's Day

Pentru mine 14 februarie nu are nicio semnificaţie pentru că este o sărbătoare importată, comercială şi oarecum exagerată. Vă spun sincer că apreciez mult mai mult 1 Martie şi 8 Martie decât această Valentine's Day. Poate exagerez eu, sau sunt de modă veche, dar când ofer un cadou sau o floare trebuie să fie pentru ceva ce simt şi eu că trebuie, că este ziua cuiva, că sărbătoresc 10 ani de când suntem împreună, 2 luni de la primul sărut dar nu pentru că spun alţii că este ziua îndrăgostiţilor. Poate nu toţi sunt îndrăgostiţi, ce toţi sărbătorim ziua gay? Oare ei sărbătoresc Valentine's Gay? (no offense)
Nu o văd decât ca un prilej ca magazinele să vândă jucăriile de pluş rămase de anul trecut, striperii să facă şi ei câteva spectacole şi florăriile să crească preţurile pe ideea că dragostea nu are preţ. Eu zic că are şi unul foarte mare în această zi "specială".
Uite aşa Bănică a mai vândut şi el câteva cd-uri cu ocazia asta.

Am iniţiat un sondaj pentru că sunt foarte curios să aflu părerea voastră - Crezi că Valentine's Day este o sărbătoare comercială?

Casă de piatră

Sâmbătă am fost la nunta unui prieten bun, fost coleg de liceu, tocmai la Târgovişte. Spun tocmai, că deşi sunt doar vreo' sută de kilometrii, parcă au fost o mie. În fine, nu despre acest drum este vorba. Ce frumos este să vezi doi oameni în ziua în care "oficial" pleacă la drum împreună, cum îşi fac declaraţii de dragoste şi promisiuni că se vor iubi mereu. Deşi eu unul sunt convins că şi iubirea asta e trecătoare, că dragostea se transformă uşor în respect iar singurul lucru care mai poate dura şi face viaţa în cuplu mai frumoasă este pasiunea pentru celălalt. De accea poate nicio iubire nu este ca prima, pentru că ea nu s-a consumat, de aceea al o mielea sărut nu mai e la fel de plăcut ca primul pentru că ştii ce urmează. Ce bine ar fi dacă viaţa ar fi ca ziua nunţii! Dar poate pentru unii este şi aceste vorbe nu înseamnă nimic.

Există vreun secret ca viaţa în doi să fie mereu la fel de frumoasă sau căsătoria este doar o etapă înaintea copiilor iar aceştia o etapă înaintea nepoţilor şi aşa mai departe pană ştim cu toţii când?

Casă de piatră prietene, şi să te ţină cât mai mult!

PS: Să fie cum spun nu cum gândesc, nu!? :)

Ştim ce urmează

După zăpada mare vine apa mare! E Bucureştiul ăsta pregătit pentru ceva? Iar ne-a luat vremea prin surprindere or să spună unii...ridicol, spun eu. Anul ăsta cred că este primul an în care prognozele au fost precise, au preconizat şi orele când a început să ningă şi cele când a început să plouă. Dacă deştepţii care se ocupă de deszăpezire ar fi luat zăpada şi ar fi dus-o pe câmp nu ar mai fi apărut inundaţii de proporţiile astea.

Acum ştim cu toţii că doar stăm de ceva ani pe aici şi am ajuns precum câinele lui Pavlov. Ninge deci nu vom ieşi din case, plouă ieşim dar nu înaintâm, se topeşte zăpada, trec ploile şi apar gropile. 

Un prieten imi zicea că ar vrea câteodată să fie ca în Honduras...scoţi pistolul şi îi împuşti, că sunt degeaba :)

Asta să fie soluţia?

Să-i mulţumim lui D-zeu!

Am auzit pe la televizor că o primărie de sector din Bucureşti alocă 40 de milioane de euro pe lună pentru salubrizare şi deszăpezire.
Pentru ce???
Da, pentru deszăpezire! Plătim praful şi mizeria 9 luni din an, iar 3 luni plătim lopeţile din hipermarket, să ne enervăm, să stăm la semafor. Şi le plătim degeaba pentru că tot lui Dumnezeu trebuie să-i mulţumim că iese soarele şi ne strică programul de înviorare (aruncarea zăpezii cu lopata sau împinsul maşinii...altuia), că ne topeşte zăpada şi putem ieşi din casă, până la colţ, să ne luăm pâine.
Aş vrea să ştiu când va veni ziua în care să nu-i mai mulţumim Domnului pentru lucrurile astea mici ci să putem spune asta unei persoane sau instituţii.
Eu am să le mulţumesc totuşi unor personaje care devin pe zi ce trece mai importante pentru noi şi apar la televizor la programul de ştiri, de divertisment şi de sport numai în cel de desene animate, nu.
"Vă mulţumesc domnule prim-ministru că vă preocupă drumurile ţării şi că vă plimbaţi cu maşina personală fără utilaj de deszăpezire în faţă. Vă mulţumesc domnule ministru al transporturilor că vă pasă de calea ferată pe care cad copaci de a căror existenţă nu ştim până nu blochează traficul, de autostrăzile fără parapeţi pentru a putea admira peisajul. Vă mulţumesc domnule primar că pot ieşi cu maşina din spatele blocului şi pentru parcările acoperite şi, nu în ultimul rând, pentru că i-aţi ridicat maşina vecinului parcată neregulamentar pe carosabil (un măgar, că nici măcar nu a încercat să o bage sub pat sau în debara, doar vedea că nu are unde să o lase)."
Eu le-aş mai mulţumi şi altora şi în diferite alte moduri dar e posibil să apară flacăra violet şi să-mi pierd dreptul de a fi un cetăţean "mulţumit".
Am să închei cu un citat celebru şi care este, de fapt, răspunsul universal al problemelor noastre: Iarna... nu-i ca vara!
 http://www.youtube.com/watch?v=8CkJXV03Dss

PS: În urma celebrului citat a apărut prin Bucureşti şi un stencil cu omu' în cauză.

Romania...simply amazing

 

Cu toţii ştim că trebuie să ne promovăm ţara dar puţini găsim şi ce. Nu este o încercare de a denigra campania Ministerului Turismului şi nici de a arăta ceva ce noi nu ştim deja. Ideea de a posta aceste fotografii (care au fost efectuate de mine) mi-a venit după ce aseară butonam televizorul şi am văzut frântura din emisiunea Smiley Tv, de pe GSP, în care erau prezentate câteva fotografii cu mesaje diferite. Într-una din fotografii era un zid de beton pe care scria: BUN VENIT ÎN ROMÂNIA!!! FIXAŢI-VĂ CEASUL CU 50 ANI ÎN URMĂ (dacă daţi un search pe goagăl sigur o găsiţi). Cred că mesajul ăsta poate fi pus pe orice tăbliţă de intrare în ţară, în vămi şi aeroporturi şi, de ce nu, folosit ca motto al unei viitoare campanii.

De ce să nu promovăm epoca de piatră dacă asta avem (pe cea de aur am "omorât-o")? Poate aşa vom atrage mai mulţi turişti străni, care ar mai vedea cum arăta lumea înaintea digitalizării ei.

O seară magică!

Ieri prietena mea şi-a rupt mâna cu ajutorul unui lucru "neobişnuit" pentru Bucureşti, şi anume gheaţa. A ieşit de la metrou (Timpuri Noi) şi văzând că cineva în faţa ei cu greu şi-a restabilit echilibrul a vrut să ocolească acea porţiune...de ocolit a ocolit-o dar tot a căzut. A reuşit să mă sune,  am pornit maşina şi am plecat să o duc la spital, la urgenţă (pentru mine era o urgenţă). Unde , la ce spital? La Floreasca este cel mai bun spital de urgenţă (în mintea mea) aşa că am plecat acolo. Am ajuns şi ne-am lovit de primul obstacol: gardianul de la firma de pază X (X petntru că oricum nu-mi aduc aminte şi toate sunt no name-uri) care nu mă lăsa să parchez la intrare şi nici în curtea din spatele spitalului...

Dar am o urgenţă pentru că nu se mai poate mişca de durere şi mi-e greu să imi ţin eu echilibrul dar să o mai ţin şi pe ea din stradă până în spital. În fine, am forţat norocul şi cât am stat de vorbă am scos-o din maşină, am intrat şi am lăsat-o pe un scaun (lângă un boschetar care dormea). Am parcat maşina, m-am întors şi am intrat la urgenţă unde am întrebat dacă ne poate ajuta cineva. Erau la un birou 5 oameni niciun fel de agitaţie (prea mult E.R. la televizor strică) şi pe un pat unu întins, căruia îi făcea poze un poliţist criminalist (aşa scria pe spatele lui).

Le-am explicat care este urgenţa şi mi-au spus aşa:

Vă duceţi dumneavoastră şi vă înregistraţi la Registratură, primiţi o foaie si pe urmă la ortopedie.

A, zic, e ok că e cineva de gardă la ortopedie! Ne-am înregistrat şi când am ajuns nu vedeam uşa cabinetului de câtă lume era. Floreasca este ,se pare, locul de întâlnire al celor care iarna le-a pus piedică. Am stat la rând câteva minute şi nu s-a întâmplat mai nimic decât să aflu că este un singur doctor rezident la tot puhoiul de lume. Ce faci într-o astfel de situaţie? Suni un prieten...băi nu ai pe cineva să mă ajute şi pe mine că uite e lume multă, durere mare?

Păi de ce te-ai dus la Floreasca şi nu la Pantelimon că acolo au cameră de gardă la ortopedie? (tipul bucureştean, evident)

De ce? Pentru că nu ştiam.

Am mai stat ceva timp şi neînaintând nici 2 cm am plecat, direcţia Pantelimon. Am ajuns şi aici alt gardian doar că mai de treabă, era ora 23 şi parcarea liberă aşa că m-a lăsat să parchez în faţa spitalului.

Am intrat şi nu era nimeni. Am crezut că am greşit intrarea. După un colţ un tip în halat alb vorbea la telefon.

Şi a tot vorbit fără nicio jenă. M-am gândit că dacă am nimerit bine cineva trebuie să-ţi sară în ajutor, să te întrebe de sănătate, să-ţi dea un calmant...nici bună seara nici futute-n cur. M-am postat ostentativ în faţa lui ca şi cum aş fi ascultat convorbirea. S-a simţit a încheiat şi a venit să stea de vorbă cu noi. I-am explicat pe scurt, el a înţeles şi a început să o tragă de mână, de degete, de umăr până când ţipătul a fost suficient de tare ca să-şi poate da seama unde e buba. 

Au urmat apoi drumuri între camera de urgenţă şi laboratorul de radiografii, ia hârtia du hârtia, nu are ştampilă, du buletinul la camera de gardă, adu buletinul la radiografie.

Oameni buni am plecat la ora 1 de acolo. Asta înseamnă că o mână ruptă la ora 21 a fost pusă în ghips la ora 1 (la Floreasca probabil că la 1 apucam să ne vadă cineva). 4 ore lungi în care nu am simţit o clipă că reprezentăm o urgenţă sau că primim atenţia cuvenită. Şi norocul a fost că suntem în Bucureşti unde mai ai alternative, dar ce faci într-un oraş de provincie sau, mai rău, un sat unde este un singur cabinet şi doctorul de gardă este ginecolog?

Sfatul meu: înainte de a vă hotărî să vă rupeţi măna aveţi grijă unde şi când că s-ar putea să se "sudeze" osul până vă vede cineva. 

P.S. Pe holurile de la Spitalul Floreasca erau afişe cu sfaturi pentru evitarea infestării cu virusul gripal. Unul dintre sfaturi era: Evitaţi locurile aglomerate! Isn't that nice!?

Avatar

Da, am fost şi eu la Avatar! Am vrut să văd ce a declanşat isteria în lume, şi din câte am văzut în media, şi la noi. Un film cu efecte tari şi cu o poveste într-adevăr impresionantă. Aşteptam să văd motivele care mă pot determina să mă sinucid (pt. că plecasem cu o preconcepţie) însa nu le-am găsit. Este transpusă într-o lume imaginară povestea celor care suntem prea orbi să vedem pădurea de copaci şi poate prea târziu să realizăm că suntem răi unii cu ceilalţi, invidioşi şi meschini. Este o lege nescrisă ca cei mari să-i domine pe cei mici şi in nemercia lor să creadă că fac bine, că ei le pot oferi mai mult (...şi zeii au căzut din Olimp). Ca să ajungi "mare" trebuie ori să fii mai bun, ori să te ridici pe spatele altora şi asta presupune minciuna, răutate, egoism şi ipocrizie (ăştia sunt mulţi). Oamenii nu se sinucid din cauza Avatar-ului ci se sinucid datorită greutăţilor care îi apasa, a poziţiei sociale şi a neadaptării în societate. Nu toţi suntem la fel, şi eu unul nici nu mi-aş dori asta, dar câţi dintre noi trec pe stradă şi văd orfani cu copii în braţe (chiar nu trece cineva de la o autoritate specializată) ,câţi ajută un bătrân să treacă strada sau câţi nu râd când unul cade pe gheaţă şi îşi rupe mâna? Sunt mulţi cei care stau şi privesc ca la o piesă de teatru afundaţi în gândurile proprii şi puţini cei care iau atitudine, care se implică sau care încearcă măcar să schimbe ceva. Mentalul colectiv în Bucureşti a dispărut odată cu împrăştierea revoluţionarilor. A fost poate un alt miraj al Bucureştiului, şi ca orice minune nu a ţinut decât 3 zile, când toţi au luptat pentru o cauză comună...

Iarna...pe stradă

        A nins 3 zile şi 3 nopţi, mai tare ca în poveştile pe care mi le citeau părinţii când eram mic, şi faţă de ultima ninsoare Bucureştiul arată foarte bine. Mă mustră iar conştiinţa că nu am cauciucuri de iarnă şi mă enervez totodată când imi aduc aminte că am căutat 3 zile şi nu am găsit decât un singur cauciuc în Târgul Vitan, după ce am sunat la toate depozitele şi service-urile pe care le cunosc. Ştiu ce înseamnă asta...că nu mai scot maşina pe drum decât când răsare asfaltul. Am văzut destui incoştienţi pe străzi, fără cauciucuri de iarnă, care încurcau drumul cu trotuarul, suficient cât în următoarele zile să devin pieton cu drepturi depline. Mă gândeam, azi în timp ce ma îndreptam spre birou, la cei care dimineaţa îşi rup spatele să îşi deszăpezească maşina şi când se întorc seara este parcată alta în locul respectiv. Bineînţeles că va trebui, ca să-şi parcheze maşina, să pună iar mâna pe lopată să-şi croiască drum prin nămeţi. Este urât dar este o altă parte frumoasă a micului Paris şi lucrurile aşa vor fi mereu. Mai bine iau metroul şi nu mă autoflagelez cu lopata pe spate, nu transpir să fac pneumonie şi nu îmi fac griji că seara nu am loc de parcare. Îmi place să merg cu maşina, dar nu imi place să stau ore în trafic stresat dacă voi reuşi să frânez sau dacă cel din spatele meu mă va evita. Voi cum v-aţi descurcat zilele astea?

"3 numere"

De câteva zile în Bucureşti (unde în altă parte?) au apărut faimoasele numere de înmatriculare cu 3 cifre. Bineînţeles că primul venit, primul servit. Cocalarii nu puteau să rateze o şansă ca asta şi au dat năvală în Pipera să-şi înşusească "etichetele". Să nu mă înţelegeţi greşit, pentru că nu sunt împotriva celor de bună credinţă care trebuie să-şi înmatriculeze maşinile şi primesc automat astfel de numere de înmatriculare, ci împotriva celor care prin alegerea numerelor încearcă lumii să-i transmită ceva. Îmi vine deja să râd când mă gândesc că o să vedem pe stradă, dacă nu a apărut deja, un BMW obosit de care germanii încearcă de 10 ani să scape de el, cu numărul B 999 SEX sau B 666 DVL. La volan va fi un mare lanţ de tinichea ce va avea ataşat un pitic cu părul gelat şi foarte zâmbitor. Îmi şi imaginez cum bou-bălţii se gândeşte cât de important este şi cum rabla lui de BMW nu mai este doar din 1900 toamna ci din 1900 toamna cu plăcuţe de înmatriculare cu 3 cifre. Din ciclul românul face haz de necaz, acum fiind vorba de "necazul" unora (prostia omenească), vă sugerez să împărtăşiţi exemplele de care vă loviţi în trafic, sau nu.

Mirajul Bucureştiului!

Oare câţi dintre cei care locuiesc acum în Bucureşti şi îşi spun "bucureşteni" sunt născuţi şi crescuţi aici? Câţi cunosc cultura, viaţa şi felul de a fi "bucureştean"? Dacă mă întrebaţi pe mine aş spune că prea puţini. Sunt foarte mulţi cei care au venit aici să studieze, să-şi deschidă o afacere, să câştige mai mulţi bani şi nu au mai plecat. Mirajul Bucureştiului i-a cuprins pe mulţi şi nu le-a mai dat drumul. Te prinde şi dacă nu te adaptezi va rămîne pentru totdeauna un miraj. Ajungi să alergi de acasă la birou şi înapoi făcând un ocol pe la piaţă sau magazin. Să vezi un film, o piesă de teatru, să te plimbi prin parc (fără copil), să te întâlneşti din greşeală cu un prieten pe stradă şi să staţi de vorbă sunt activităţi ce tind să iasă din cotidianul unui "bucureştean". Nu spun că lipsesc cu desăvârşire dar încet, încet îşi pierd farmecul şi în loc să fie ceva obişnuit ajung să fie ceva ieşit din comun. Câţi dintre voi v-aţi întâlnit pe stradă sau în parc cu cineva cunoscut cu care să staţi de vorbă măcar 5 minute, sau câţi prieteni reuşiţi să strângeţi pentru a merge împreună la un film? Ultimele dăţi când am reuşit să strângem gaşca a fost în timpul facultăţii şi deşi suntem în continuare prieteni nu reuşim să ne vedem decât 2-3 deodată. Când suntem mici vrem să fim mari şi când am ajuns mari vrem să fim din nou mici. Oare suntem mulţi în ipostaza asta?