Marele Circ

A început circul şi nu mă refer la "Marele Circ", campionatul de Formula 1, ci la "fotbal" Liga 1. Nici nu s-a terminat prima etapă şi deja au început bălăcărelile, jignirile, suspiciunile şi, după cum zic unii, hoţiile. Nici fotbalul nu mai este ce era odată, când pasiunile erau altele, când exista iubirea pentru echipa favorită şi nu ura pentru celelalte echipe, când invidia şi gelozia au adus performanţa anilor '80 şi nu lanţurile peste picioare date ziariştilor sau cărămizile aruncate, nu "În gura presei", ci în gura jandarmilor.

De ce nu vrem să acceptăm că şi în ţările civilizate comportamentul suporterilor este "controlat" prin legi aspre care, culmea, se şi aplică. Au şi ei teribiliştii lor, au şi ei fanatici dar la ei aceştia sunt ţinuţi sub control şi pe cât posibil marginalizaţi chiar şi de societate. 

Jucăm în mocirlă pentru că oamenii care conduc fotbalul stau în limuzine, pentru că visul jucătorului român nu este să câştige cupa mondială ci cât mai mulţi bani, nerealizând că banii vor veni odată cu performanţa.

Norocul nostru este democraţia care ne permite acum televiziunea privată şi firma de cablu prin intermediul cărora putem viziona un meci din campionatul Spaniei, Angliei sau Italiei unde miza este un trofeu şi nu prima de joc, unde spectacolul are altă măsură şi fotbalul este fotbal.

Îmi aduc aminte de meciurile jucate de România la Campionatul Mondial din 1994 când mă trezea tatăl meu la 3 sau 4 dimineaţa să le vedem şi emoţiile câteodată mă copleşeau, iar jucătorii erau idoli. La meciul cu Suedia când eram conduşi cu 1-0 mă rugam să egalăm iar la sfărşit am plâns pentru că eram un copil care trăia un vis...şi faţă de cei care acum se bucură la un meci din Liga 1 sau că văd la Bucureşti o echipă mare ce ne bate de ne sună apa-n cap, am avut ocazia să fiu şi mândru că sunt român, din acest punct de vedere.

În speranţa că Urziceni este puţin din scânteia care aprinde speranţa voi fi pe Ghencea, joi, să-i încurajez şi să văd un jucător pe care îl admir Steven Gerard.