luni, 31 mai 2010

       Sfârşitul de săptămână mi l-am petrecut într-un colţ de rai, la poalele munţilor, într-o comună ce se numeşte Secăria din jud.Prahova. Timpul acolo parcă stă în loc şi dacă nu aş fi văzut câteva maşini aş fi crezut că stă de secole. Oamenii simpli îşi văd de treburile lor, îşi hrănesc animalele, îşi îngrijesc gospodăriile şi mai vorbesc una alta de politică pe uliţe sau la birtul din centru. Ce NATO, ce UE, ce scut anti-rachetă, ce criză economică?...oamenii ăştia trăiesc în lumea lor, exact ca în mitul peşterii. Avera lor este vaca şi calul, ce o să le facă statul o să le taie un picior, o să meargă carul în 3 roţi ca să le ia 25%, iar bucuriile lor sunt legate tot de muncă, să le dea Dumnezeu ploaie să le rodească pământul, să le dea Dumnezeu sănătate să poată ara, semăna şi secera. La ţară criză a fost întotdeauna dar omul a înţeles că doar prin sudoarea muncii lui poate supravieţui...să fim serioşi dacă a fi ţăran ar fi o meserie atunci, pe bune, 99% dintre ţărani ar trebui pensionaţi pe caz de boală de la 40-50 de ani. Ei nu iau spor de aplecat, stat în curent, mediu toxic, ploaie, vânt sau limbi străine, pe când omul secolului 21, orăşeanul capitalist, vrea spor de toxicitate că a călcat în rahatul câinelui de companie, sau mai ştiu eu pentru ce.
       Laptele băut de la ţâţa vacii şi brânza proaspătă scoasă din butoi, liniştea tulburată doar de freamătul frunzelor sau a picăturilor de ploaie mi-au dat putere să sper şi să cred că sunt şi alte lucruri în viaţă mai importante şi mai frumoase decât crize, accidente, averi şi proteste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai o opinie de ce să nu o exprimi?